O bihoreancă, ambasador Erasmus pentru România
Numeroasele brevete de invenţie pe care le deține și munca de cercetare pe care o duce de aproape două decenii i-au adus unei bihorence recunoașterea continentală. Simona Bișboacă a reprezentat România în Parlamentul European, cu ocazia împlinirea a 30 de ani de la înfiinţarea programului Erasmus. Bihoreanca a fost premiată de președintele Comisiei Europene, Jean Claude Junker.
Simona Bișboacă recunoaște că nu se aștepta ca pe 13 iunie să fie invitată la sediul Parlamentului European din Strassbourg, alături de alți 32 de foști bursieri Erasmus din tot atâtea țări.
„Când am primit telefonul de la biroul Erasmus de la Bucureşti am fost foarte surprinsă, chiar nu mă aşteptam. Ce fac eu este normal şi de aceea eram surprinsă de ce m-au ales pe mine. „
Deţinătoare a unui număr impresionat de brevete de invenţie, bihoreanca a reprezentat România la aniversarea de 30 de ani a programului Erasmus. Simona Bișboacă şi a fost premiată de președintele Comisiei Europene Jean Claude Junker pentru evoluţia pe care a avut-o după stagiul din 2001 de la Universitatea din Bologna.
„După întoarcerea mea în ţară am continuat partea de cercetare. Am ales să implementez în producţie brevetele pentru că este foarte important dacă ai inventat ceva să oferi spre lume invenţia respectivă”, spune Simona Bișboacă.
Simona a dezvoltat o linie de producţie unicat prin care fructele sunt conservate fără folosirea chimicalelor și fără distrugerea vitaminelor.
„Acum am început şi partea de procesare fructe la rece. Practic facem un tip de marmeladă crudă fără conservanţi fără zahăr adăugat”, explică inventatoarea.
„Simona este un exemplu extraordinar pentru tot ceea ce înseamnă mediul de bussines românesc”, consideră Radu Silaghi, directorul Asociației Firmelor Bihorene.
Programul Erasmus, cel care a schimbat destinul Simonei Bișboacă, s-a adresat până acum unui număr de 230 de mii de români.
„Dintre aceştia peste 80 de mii studenţi, 53 de mii de tineri, 30 de mii de tineri, 68 de mii de profesori”, a precizat Andra Dobre, coordonator de comunicare Erasmus Plus.
Din 1987, de când există, de programul Erasmus au beneficiat 9 milioane de europeni. Aceştia au studiat, au făcut voluntariat sau stagii de pregătire și insertie profesională în universități de pe întreg continentul.
Reporter: Bogdan Costea
Operator: Florin Lucuţa
Editor web: Adrian Laboş
http://www.digi24.ro/regional/digi24-oradea/o-bihoreanca-ambasador-erasmus-pentru-romania-749537